three ways și ceai/infuzie de trandafir
Am amânat mult postarea asta deoarece doream să văd cum se comportă în timp testele mele, deoarece asta sunt ele defapt, niște teste. Am fost cadorisită cu niște trandafiri bio și mi-am permis să testez dulceața în câteva variante altfel decât rețeta clasică cu zahăr.
E prima dată când am făcut dulceață de trandafir, deși de ceva vreme bună îmi doream să fac rost de trandafiri, deoarece e dulceața preferată a celei mari (fiica mea cea mare). Cum am primit trandafirii, am și gugălit după rețete și principii tehnice sau chimice, cum doriți. Am învățat că e musai să se rupă baza petalelor deoarece e amăruie în gem, însă eu nu m-am îndurat să o arunc, ci am uscat-o pentru ceai, și bine am făcut; ceaiul e grozav.
Am mai învățat că pentru varianta gătită e bine să stea cu zeamă de lămâie și îndulcitorul granulat, dupa ce au fost “masate” laolaltă petalele cu acesta, pentru câteva ore, apoi se pune totul la gătit până atinge consistența și gustul dorit. Mai puteți ajusta îndulcitorul. Pentru acestă variantă am optat să folosesc xilitol. A iesit bun, ușor amărui (poate pentru că eu am lăsat prea multe ore amestecul crud la temperatura camerei, până am gătit termic), de un roz ciclame frumos, însă după deschidere, la frigider a cristalizat. Nu ne deranjează în mod deosebit, dar pe unii poate da.
Varianta a doua, gătită e cu miere și pekmez (un îndulcitor tradițional turcesc făcut din reducția lentă la foc mic a sucului din diverse fructe; preferatul nostru fiind cel din dude și cel din struguri, și se găsește în unele magazine cu specific turcesc), care a ieșit mai maroniu, pierzându-și culoarea frumoasă, iar gustul e dulce delicat. Aș zice că e ultima variantă în topul preferințelor, iar cea mai reușită și gustoasă ni se pare varianta în care am amestecat petalele de trandafiri cu miere cremoasă de rapiță și puțină zeamă de lămâie, am îndesat bine în borcan și am păstrat la frigider. După deja trei luni, se află în stare aproape identică, gust și culoare nealterate.
